A patra zonă, LECTURI INSPIRATE, pune în lumină un colț de lectură ideal pentru copiii care doresc să citească. Prin reutilizarea revistelor, a cărților vechi, a scaunelor sau a lemnelor, copiii, alături de doamnele profesoare Claudia Chircu și Monica Neag, au ornat foișorul școlii cu flori, cărți și obiecte decorative din materiale reciclabile.

- Un obiectiv important al şcolii noastre este stimularea lecturii, apropierea elevilor de carte şi de citit. Proiectul „Caravana reciclării creative” a oferit celor implicaţi un nou prilej de a descoperi valenţele formative ale lecturii.Iată ce spun elevii şi profesorii coordonatori despre munca depusă:

- Zona intitulată „Lecturi inspirate” s-a realizat prin joc, bucurie şi artă.

- Etapa de organizare a avut în vedere selectarea elevilor, proiectarea colţului de lectură, alegerea materialelor şi împărţirea sarcinilor. Locul ales a fost foişorul din curtea şcolii, iar membrii echipei au gândit designul spaţiului, au realizat materialele şi au dat viaţă acestei zone.

„ La început, am ales materiale: bucăţi din lemn, cărţi vechi, materiale textile, peturi, capace, ghivece vechi. Ce am realizat? Un colţ colorat, vesel, plin cu plante şi cărţi, în care se regăsesc diferite obiecte decorative din materiale reciclabile. Astfel, băncuţele au fost decorate cu perniţe colorate realizate din materiale textile reciclate, bucăţile de lemn şi lădiţele au devenit rafturi pentru cărţi după ce au fost îmbrăcate cu hârtie colorată.Afişe cu date despre scriitori şi imagini din cărţile preferate au decorat un copac realizat din carton vechi, iar plantele aşezate în ghivece pictate de elevi au înfrumuseţat spaţiul.

• Ce ne-am dorit? Stimularea creativităţii, a muncii în echipă, ca elevii să simtă bucuria de a realiza prin propriile forțe obiecte utile și frumoase.

• Care a fost rezultatul acestor acţiuni? Elevii pot citi împreună, pot face schimb de cărţi, iar profesorii pot desfăşura activităţi într-un spaţiu atractiv si diferit.

- Clasele și coordonatorii acestora care au participat la realizarea zonei 4, LECTURI INSPIRATE sunt a VI-a A – Claudia Chircu și a VII - a B -Monica Neag.